Act for Inclusion

Perioada: 01.10.2022 – 30.06.2023
Locație: Sibiu
Tip: Proiect de solidaritate în domeniul tineretului

Despre proiect

Am plecat de la o nevoie simplă… sau mai bine spus, o problemă complicată… Ca tineri studenți în pandemie, ne-am trezit izolați într-o lume nouă, o lume pe care nu am avut oportunitatea să o cunoaștem. Ca tineri studenți după pandemie, totul a devenit accelerat, iar oportunitatea noastră de a cunoaște nouă comunitate în care ne aflam s-a transformat și ea într-o fugă și într-o continuă încercare de a ne respecta responsabilitățile. Constrânși de anxietate și o ușoară lipsă de încredere am încetat să mai trăim pentru noi și ne-am pierdut în rutină, hrăniți doar de visurile pe care le vedem uneori ascunse într-un colț al minții noastre de copii (adulți ar spune unii). 

Ne-am propus așadar să ne regăsim pe noi în oameni, în noi prietenii și în comunitatea din Sibiu care ne va fi casă pentru cel puțin câțiva ani de acum înainte. Formal fiind spus, ne dorim să creștem nivelului de integrare a tinerilor din „provincie” în comunitate prin dezvoltarea unui mediu favorabil incluziunii sociale. Proiectul are o durata totală de un an, din care 8 luni sunt dedicate implementării unui număr minim de 16 evenimente, activități și ateliere ce vor avea loc în diverse locații ale orașului Sibiu.

Proiectul este finanțat prin intermediul Corpului European de Solidaritate, astfel că participarea în cadrul tuturor atelierelor este GRATUITĂ!

Dar hai să vă spunem mai multe!

Obiectivul general:

  • Creșterea nivelului de integrare socială a tinerilor defavorizați, din mediul rural și urban mic veniți în Sibiu pentru studiu sau muncă.

Obiective specifice:

  • Creșterea nivelului de conștientizare cu privire la oportunități de voluntariat la nivel local și internațional inclusiv oportunități finanțate prin programul Erasmus+ și ESC în rândul tinerilor din mediul rural, urban mic, veniți în Sibiu pentru studiu sau muncă;
  • Creșterea numărului de oportunități de integrare a tinerilor din mediul rural și urban mic, prin utilizarea educației non-formale;
  • Dezvoltarea competențelor sociale a tinerilor din mediul rural, urban mic, veniți în Sibiu pentru studiu sau muncă.
Ce activități s-au desfăsurat în cadrul proiectului?

Activitățiile desfăsurate în cadrul proiectului au avut la bază metode de educație non-formală, acestea au inclus:

  • ateliere de dezvoltare personala;
  • seri de film;
  • vizionare piese de teatru;
  • plimbari în natură și mers cu bicicleta;
  • jocuri de societate, storytelling, cafenele publice și zile de carte;
  • ateliere de promovare a valorilor europene;
  • dezbateri pe diverse teme sociale;
  • ateliere de încurajare a participării civice și a voluntariatului local,
  • ateliere despre digitalizare și cum să faci o prezentare interactivă utilizând resurse digitale gratuite;
  • ateliere de limbi străine;
  • campanii de solidaritate și de sensibilizare,
  • ateliere despre combaterea fake news și de dezvoltare a gândirii critice, etc.
Cine au fost participanții atelierelor Act for Inclusion?

Tineri cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, dornici să descopere mai bine comunitatea din care fac parte.

Cum pot afla despre evenimentele și inițiative viitoare?

Detaliile despre fiecare eveniment au fost publicate pe această pagină, precum și pe pagina de Facebook a proiectului unde ne poți urmării pentru a fi la curent cu inițiativele următoare ale grupului nostru informal.

Cum pot să mă înscriu/devin voluntar în iniațive viitoare?

Te poți alătura oricând comunității noastre prin înscrierea pe grupul nostru de WhatsApp ESC Community Sibiu.

Rezultate Proiect

Utile pentru tineret și mai ales pentru studenții de anul I.

Utile pentru lucratori de tineret la început de drum!

Evenimente și activități implementate

Next Step!

 

Cu bucuria finalizării cu succes a proiectului nostru de solidaritate, am organizat Gala Next Step, un eveniment dedicat sărbătoririi celor realizate n acest an, dar și pentru a pune pe masa planul pentru viitoare activități de follow-up. Așadar am pregătit terenul pentru proiecte viitoare ce vor fi depuse sperăm noi, la începutul anului 2024.

Obiectivele noastre pentru această întâlnire au fost multiple. În primul rând, am dorit să reflectăm asupra realizărilor noastre din cadrul proiectului de solidaritate și să evidențiem impactul pozitiv pe care l-am avut asupra comunității noastre locale. De asemenea, am încurajat participanții să împărtășească experiențele lor și să ofere sugestii pentru îmbunătățirea activităților viitoare.

În acest eveniment am susținut un dialog interactiv privind direcțiile și prioritățile noastre pentru anul viitor. Am abordat subiecte precum proiectele planificate pentru 2024, strategiile de finanțare și sursele de sprijin, precum și modalitățile de extindere a rețelei noastre de parteneri și colaboratori.

De asemenea, am oferit participanților ocazia de a aduce în discuție provocările cu care s-au confruntat în timpul implementării proiectului nostru recent și de a propune soluții inovatoare pentru a depăși eventuale obstacole viitoare. Am creat un cadru deschis și prietenos, care a încurajat schimbul de idei și colaborarea între toți cei prezenți.

Gala Next Step a reprezentat un moment important în evoluția comunității noastre și a consolidat angajamentul nostru pentru promovarea solidarității și dezvoltării durabile. Am plecat cu un sentiment puternic de determinare și entuziasm, pregătiți să facem următorul pas spre viitorul nostru comun.

Tur cu bicicleta

S-au deschis noile piste de pe malul Cibinului și parcul Belvedere. În contextul acestui eveniment ne-am bucurat de mișcare pe bicicletă, story telling și dezbateri despre nevoile comunității. Am descoperit alaturi de tinerii din Sibiu si ai partenerilor noul Parc al Sibiului și pista recent deschisă de biciclete de pe malul Râului Cibin.

Am avut alături de noi voluntari ai Asociației Euroactive, membri EuroPeers Romania și ai altor ONG-uri și instituții din Sibiu, fiecare cu câte o poveste de spus despre cum și ce anume ne motivează să contribuim la o schimbare în mai bine a comunității din care facem parte.
Când?
📅 Sâmbătă, 12.08.2023
La ce oră?
⏰ 10:00 AM
📍 Punct de plecare: Intrarea în Sub Arini (în spatele Stadionului Municipal Sibiu)
Ce s-a discutat in timpul plimbării:
– Oportunitati internaționale pentru tineret
– Posibile proiecte de solidaritate pentru comunitate
– Mobilitate urbană alternativă
– Un stil de viață sănătos și, cel mai important, cum ne simțim în orașul nostru.
Confirmarea participării s-a facut pe WhatsApp, în grupul comunității.

Atelier online – Proiecte pentru Comunitate

Atelierul de scriere de proiecte a fost organizat pe durata a două zile și a reprezentat un pas important în direcția dezvoltării abilităților de scriere a proiectelor pentru grupul țintă (lucrătorii de tineret, profesori, tineri și ONG-uri implicate în activități comunitare). Împărțit în două sesiuni interactive, acest atelier a fost conceput pentru a oferi participanților exemple, cunoștințe practice și teoretice despre strategiile eficiente de scriere a proiectelor, identificarea corecta a problemelor din comunitate și accesarea fondurilor disponibile pentru proiecte comunitare.

 

Participantii s-au putut înscrie la acest atelier accesand grupul de WhatsApp al comunității ESC Sibiu.

Prima sesiune, s-a concentrat pe introducerea conceptelor esențiale legate de elaborarea proiectelor pentru dezvoltarea comunității. Participanții au fost familiarizați cu elemente cheie precum identificarea nevoilor comunității, stabilirea obiectivelor specifice, planificarea bugetului și gestionarea proiectului pe termen lung. Această sesiune a pus accentul pe importanța unei abordări structurate și coerente în cadrul proiectelor comunitare, oferind exemple concrete și studii de caz relevante.

A doua sesiune, a fost dedicată practicii concrete de redactare a proiectelor. Participanții au fost îndrumați în elaborarea de propuneri de proiecte pe care le-am analizat împreună, având posibilitatea de a aplica cunoștințele teoretice acumulate în prima sesiune. În cadrul acestei sesiuni practice, s-a acordat atenție detaliilor specifice ale fiecărui pas al procesului de scriere a proiectelor, încurajând participanții să își exprime ideile creative într-un mod coerent și bine structurat.

Atelierul de scriere a proiectelor a avut ca obiectiv inspirarea și mobilizarea comunității locale pentru a lua parte activă la procesul de dezvoltare a proiectelor comunitare, subliniind importanța implicării individuale și colective în promovarea schimbărilor pozitive la nivel local. Participanții au plecat cu o mai bună înțelegere a modului în care pot contribui la dezvoltarea comunității prin proiecte viabile și sustenabile, având în vedere o varietate de opțiuni de granturi accesibile pentru proiecte de impact în comunitate.

Smart European Citizen

 

Atelierul “Smart European Citizen” a fost o inițiativă ce a avut ca scop informarea și implicarea tinerilor din comunitatea noastră în proiecte europene și oportunități de dezvoltare personală și profesională. Evenimentul a fost găzduit în incinta Universității “Lucian Blaga” din Sibiu și a atras un grup divers de participanți dornici să descopere și să se implice în diverse proiecte la nivel european.

Obiectivele noastre principale au fost să prezentăm beneficiile și posibilitățile oferite de  diverse ONG-uri și  de programele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate, evidențiind rolul esențial pe care aceste programe îl au în promovarea schimbului cultural și a înțelegerii reciproce între tineri din diferite țări europene. De asemenea, am încurajat participanții să exploreze valori europene precum solidaritatea, diversitatea culturală și responsabilitatea civică, punând accent pe importanța acestor valori în construirea unei comunități unite și în promovarea unei Europe mai unite și mai incluzive.

În cadrul atelierului, am organizat prezentări interactive și sesiuni de discuții care au abordat subiecte variate, precum modalități de participare în proiecte de voluntariat internațional, importanța mobilității internaționale în dezvoltarea personală și profesională, precum și experiențe inspiraționale ale unor tineri care și-au început călătoria europeană prin programele menționate.

Participantii au avut ocazia să interacționeze cu reprezentanți ai unor organizații non-guvernamentale și rețele internaționale ce promoveaza oportunități precum EuroPeers, actori implicați în promovarea valorilor europene, iar discuțiile și schimbul de idei au generat o atmosferă stimulativă și plină de energie pozitivă.

Atelierul “Smart European Citizen” a reprezentat un pas important în încurajarea participării active a tinerilor în proiecte europene, promovând în același timp spiritul de cetățenie europeană și solidaritatea transfrontalieră. Am plecat cu speranța că această inițiativă va deschide noi orizonturi pentru tinerii noștri și îi va motiva să contribuie activ la construirea unei comunitați mai unite.

Sibiu, City of Green Mobility

In luna Mai, ne-am unit forțele alături de prietenii de la Asociația UBR pentru a marca deschiderea oficială a sezonului de mobilitate ecologică în cadrul evenimentului “Sibiu, Orașul Mobilității Verzi”. UBR a organizat un tur  cu bicicleta pe străzile orașului, pornind de la Piața Mare și străbătând diverse cartiere și artere rutiere care, în viața de zi cu zi, sunt în mod obișnuit aglomerate. Scopul acestei activități a fost de a sublinia importanța bicicletei ca soluție convenabilă și ecologică pentru deplasările în spațiul urban, reprezentând, totodată, o opțiune accesibilă pentru toți locuitorii orașului. În sprijinul voluntarilor implicați în proiectul “Act for Inclusion”, am acoperit costurile închirierii bicicletelor din cadrul sistemului de bike-sharing – Sibiu Bike City – PBSC, asigurând astfel participanților accesul facil la mijloacele de mobilitate ecologică și promovând utilizarea acestora ca alternativă sustenabilă de transport în cadrul comunității noastre locale. Prin intermediul acestui tur interactiv, am încurajat comunitatea să adopte un stil de viață activ și prietenos cu mediul înconjurător, subliniind avantajele și impactul pozitiv al adoptării unui mod de viață sustenabil și ecologic.

PS: Dacă ești interesat dar nu ai bicicletă, nu este nici o problemă îți punem noi la dispoziție o bicicletă din sistemul de 
Sursa foto: UBR

Scoala Altfel

Cu ocazia participării noastre la evenimentul “Ziua Porților Deschise” desfășurat la Aeroclubul ”Herman Oberth” din Sibiu, pe data de 1 Mai, am organizat o serie de activități interactive și educative, menite să ofere participanților o experiență memorabilă și informativă. În cadrul acestui eveniment special, desfășurat în contextul programului “Școala Altfel”, am avut oportunitatea de a introduce concepte cheie de educație non-formală, facilitând jocuri de cunoaștere și activități de grup ce au favorizat integrarea și socializarea participanților. De asemenea, am avut plăcerea să prezentăm detaliat activitățile și inițiativele desfășurate de către Euroactive NGO în Sibiu, oferindu-le astfel participanților o perspectivă cuprinzătoare asupra oportunităților de implicare comunitară și de mobilitate internațională disponibile pentru tineri. Prin intermediul acestei prezentări interactive, am reușit să stimulăm interesul și entuziasmul participanților în ceea ce privește posibilitățile de dezvoltare personală și profesională la nivel local și internațional. Evenimentul a fost deschis catre public, și nu a existat limită de varstă sau locuri.

Conferință despre Drepturi Egale

Evenimentul organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii a fost un prilej special de a reflecta asupra importanței contribuțiilor femeilor din întreaga lume, precum și asupra luptelor și obstacolelor pe care le depășesc zilnic. Sub umbrela tematicii “Drepturi egale și plusuri aduse societății”, dezbaterea din data de 9 Martie, găzduită la Biblioteca ULBS în colaborare cu Asociația A.L.E.G. și Centrul Cultural Arab din Sibiu, a pus accentul pe necesitatea integrării conceptului de egalitate de gen în educație și cultură, subliniind importanța unei abordări cuprinzătoare a temei în cadrul comunității.

Evenimentul a avut loc în spațiul central de la parterul Bibliotecii ULBS, adunând participanți interesați de subiectul egalității de gen și rolul său esențial în societatea contemporană. Dezbaterile și discuțiile au pus în evidență nevoia de educație și conștientizare în ceea ce privește drepturile egale, subliniind faptul că acestea ar trebui să fie parte integrantă a cunoștințelor generale ale fiecărui individ.

În cadrul evenimentului, s-au abordat miturile și concepțiile greșite legate de feminism, reafirmându-se importanța înțelegerii corecte a acestui concept și a rolului său în promovarea egalității de șanse și tratament. Participanții au avut oportunitatea de a învăța și de a contribui la dezvoltarea unei viziuni comune asupra importanței egalității de gen în contextul societății contemporane, încurajând astfel schimbarea de mentalitate și promovarea unei culturi a respectului reciproc.

Evenimentul a fost un prilej de sărbătoare și recunoaștere a femeilor puternice, inteligente și pline de compasiune, care aduc plusuri semnificative în comunitățile noastre și care sunt exemple remarcabile de perseverență și curaj în fața provocărilor cotidiene.

Un altfel de Bibliotecă

Acest atelier a reprezentat o oportunitate deosebita pentru studenții și participanții interesați să contribuie la modelarea și dezvoltarea Bibliotecii Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, transformând-o într-un spațiu mai atractiv și mai accesibil pentru tineri. Într-o atmosferă deschisă și colaborativă, evenimentul a reușit să adune un grup divers de studenți și participanți internaționali Erasmus+, toți interesați să contribuie la transformarea bibliotecii într-un loc plin de inspirație și dezvoltare armonioasă.

În cadrul workshop-ului, participanții au fost încurajați să își împărtășească gândurile și sugestiile cu privire la modul în care biblioteca ar putea fi transformată pentru a îndeplini nevoile și așteptările nu doar ale studenților cât a tuturor celor ce-i trec pragul. Sesiunea de brainstorming a fost concepută ca un spațiu liber de exprimare a ideilor, unde toate perspectivele și propunerile au fost luate în considerare cu seriozitate și deschidere. Prin intermediul unor activități interactive și de grup, participanții au colaborat pentru a identifica aspecte cheie legate de facilitățile, serviciile și resursele pe care și le doresc în cadrul bibliotecii.

În cadrul acestui eveniment, s-au pus accentul pe îmbunătățirea experienței de învățare și cercetare, facilitarea accesului la resursele educaționale și culturale, precum și crearea unui mediu stimulant pentru dezvoltarea personală și profesională a studenților. Ideile propuse au inclus amenajarea unor spații de lucru confortabile, îmbunătățirea accesului la tehnologie și resurse digitale, organizarea de evenimente culturale și educaționale, precum și facilitarea unor programe de dezvoltare personală și formare continuă.

Feedback-ul și contribuțiile participanților au fost valoroase în conturarea unei viziuni comune cu privire la transformarea bibliotecii într-un centru viu de învățare, creativitate și dezvoltare. Workshop-ul a demonstrat angajamentul și entuziasmul studenților și comunității academice în modelarea unui spațiu de învățare care să încurajeze curiozitatea, colaborarea și inovația.

 

No Barriers

 

Atelierul ”Brainstorming no barriers” a reprezentat un context interactiv de analiză a problemelor specifice din comunitatea noastră locală, având ca scop identificarea nevoilor și așteptărilor tinerilor din Sibiu. Acest eveniment a adus împreună un grup divers de tineri preocupați de dezvoltarea comunității noastre.

Obiectivul principal al evenimentului a fost de a deschide o discuție constructivă și deschisă cu privire la provocările actuale cu care se confruntă tinerii din Sibiu, cu accent pe identificarea activităților și serviciilor pe care aceștia și-ar dori să le vadă implementate în comunitatea noastră.

Prin intermediul sesiunilor de brainstorming și a dezbaterilor interactive, am încurajat participanții să își exprime opiniile și ideile, creând un spațiu sigur și deschis pentru schimbul de perspective și soluții de durată.

📍Locația de desfasurare a activitatilor: Str. Banatului, nr. 6, Sibiu (CENTRUL DE SERVICII INTEGRATE PENTRU STUDENTI SMARTHUB)

Europe Day

Dragi tineri, vă invităm să luați parte la evenimentul nostru special organizat cu ocazia Zilei Europei, în care veți avea ocazia să vă testați cunoștințele printr-un Quiz interactiv și distractiv cu tematică Europeană.
Hai și tu să afli mai multe și înțelegi mai bine:
🌟 Descoperiți și înțelegeți mai bine Uniunea Europeană
🌟 Modul în care UE sprijină pacea, securitatea și democrația.
🌟 Eforturile de a construi o Europă verde, digitală și competitivă, echitabilă și calificată, dar și puternică, rezilientă și sigură.
🌟Istoria Uniunii Europene și a integrării europene
🌟Importanța apartenenței la Uniunea Europeană.
🌟Oportunitățile tinerilor (ESC & Erasmus+)
🌟importanța educației și a formării continue în Anul european al competențelor 2023, care va debuta la 9 mai.
📅 Data: 10 Mai 2023
🕖 Ora: 19:00
📍Locația: Str. Banatului, nr. 6, Sibiu (CENTRUL DE SERVICII INTEGRATE PENTRU STUDENTI SMARTHUB)
🎉📢Felicitări câștigătorilor Quiz-ului despre Uniunea Europeană cu ocazia Zilei Europei! 🥳🏆👏! 🎉 🇪🇺

 

🎉📢Felicitări câștigătorilor Quiz-ului despre Uniunea Europeană cu ocazia Zilei Europei! 🥳🏆👏 🎉 🇪🇺
Tinerii care au castigat primele 4 locrui sunt urmatorii:
Locul 1 🥇Ștefan
Locul 2 🥈Dani
Locul 3 🥉Alex
Locul 4 🏅Andrei
Cei 4 au demonstrat o cunoaștere foarte bună a valorilor, instituțiilor și a evenimentelor importante ale UE. Recompensa acestora bine meritată este un voucher oferit de @Euroactive NGO cu valabilitate de 6 luni ce le conferă prioritate la un Schimb de tineri Erasmus+ pe profilul ce li se potrivește, Acest voucher acoperă 100% cofinanțarea pentru proiect! 🎁💰
🌍
Aceasta activitate a avut loc la Smart-Hub ULBS si a fost implementata în parteneriat cu organizatia de studenti AIESEC Sibiu. 👥
Speram ca acest quiz i-a ajutat pe tineri sa inteleaga mai bine valorile si principiile Uniunii Europene si sa se bucure de o experienta educationala si distractiva. 🤩
Felicitari din nou castigatorilor si multumim tuturor celor care au participat! 🙌

Time Management Workshop

Salutare!

Vă invităm la workshop-ul interactiv pe tema “Time Management”! 

Acest workshop este dedicat tinerilor care doresc să își dezvolte abilitățile de gestionare a timpului și să își îmbunătățească eficiența în ceea ce privește îndeplinirea sarcinilor și organizarea programului zilnic. Timpul este una dintre cele mai importante resurse pe care oamenii le au la dispoziție și, prin urmare, este esențial să învățăm să îl gestionăm eficient pentru a ne atinge obiectivele.

În timpul acestui workshop, vom folosi metode interactive și exerciții practice pentru a ne ajuta să ne îmbunătățim abilitățile de gestionare a timpului și să ne optimizăm programul zilnic. De exemplu, vom învăța să ne prioritizăm sarcinile, să ne creăm o rutină zilnică eficientă și să eliminăm distragerile din viața noastră.

Nu mai aștepta, aceasta este ocazia excelentă de a socializa, de a învăța noi tehnici și abordări pentru a deveni mai eficienți și a atinge succesul în viață.

Durata acestui workshop este de maxim 2 ore, timp în care vom explora diferite metode și tehnici de gestionare a timpului, astfel încât participanții să poată obține un program zilnic mai bine organizat și mai productiv. Vom analiza problemele cu care se confruntă în prezent și vom identifica cele mai bune soluții pentru a le depăși.

 Data: Miercuri 26.04.2023

 

Agenda:

  • 19:00 – Introducere despre proiect
  • 19:05 – Jocuri de cunoaștere
  • 19:35 – Prezentare ”Cele mai importante resurse ale vieții”
  • 20:00 – Discuție în grup despre moduri de organizare și gestionare a timpului / instrumente digitale și eficiență.
  • 20:20 – Exemple practice
  • 20:40 – Discuții în plen despre ceea ce s-a învățat din activitate
  • 20:50 – Sesiune de reflecție, evaluare și feedback
  • 21:05 – Prezentarea activităților viitoare Act for Inclusion.
    Locuri disponibile eveniment: 30

 

United

Salutare!

Suntem bucuroși să vă invităm la workshop-ul nostru ”United”, un eveniment dedicat tinerilor ce activează în asociatii de studenți și lucrătorilor de tineret din Sibiu, la acest workshop vom analiza Piramida nevoilor umane a lui Maslow și o vom compara cu realitatea zilelor noastre.

Acest workshop va fi o oportunitate unică de a explora tema sănătății emoționale, subliniind importanța apartenenței la un grup și impactul acestuia asupra satisfacerii nevoilor umane. Vom utiliza metode non-formale de educație pentru a crea un mediu dinamic și interactiv, unde veți avea posibilitatea de a vă conecta și a învăța unii de la alții. Veți fi încurajați să vă exprimați opiniile și gândurile liber, iar prin discuții în grup și activități practice veți putea să înțelegeți mai bine modul în care apartenența la un grup poate influența sănătatea emoțională și împlinirea nevoilor umane. Acest workshop se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani și se va desfășura în cadrul unui grup de 20 de participanți. Vă așteptăm să vă alăturați acestui eveniment și să începeți un nou drum în direcția unei vieți mai împlinite și echilibrate. 🙂

Agenda:

  • 18:30 – Introducere despre proiect
  • 18:35 – Jocuri de cunoaștere
  • 18:45 – Prezentarea conceptului de piramidă a nevoilor umane a lui Maslow
  • 19:00 – Discuție în grup despre modul în care conceptul se aplică în viața de zi cu zi dar si la nivel de organizatie.
  • 19:20 – Realizarea unei activități practice, în care fiecare participant va crea propria sa piramidă a nevoilor în funcție de experiența sa personală
  • 20:00 – Discuții în plen despre ceea ce s-a învățat din activitate
  • 20:15 – Sesiune de reflecție, evaluare și feedback
  • 20:25 – Prezentarea activităților viitoare Act for Inclusion.
    Locuri disponibile eveniment: 20

Movie Night

Vă așteptăm cu drag să explorăm împreună noi experiențe și să învățăm cum putem să ne depășim limitele.

 Obiectivele evenimentului:
– Socializare și prezentare oportunităților de a ieși din zona de confort de care poți avea parte în  Sibiu.
– Prezentare oportunități Aeroclub Sibiu (Cursuri de parașutism/ pilot, gratuite pentru tineri, etc.)
– De a oferi participanților o experiență de vizionare a unui film documentar ”Walking on Air – Skydiving 1982”.
– De a crea un context de discuție unde participanții pot împărtăși gândurile și ideile lor despre schimbare și moduri de a ieși din zona de confort.
– De a încuraja participanții să își examineze propriile frici și să înțeleagă cum le pot folosii să își depășească potențialul.
– De dezvoltare a încrederii în sine și a curajului de a încerca experiențe noi.
– Construirea unui comunitate mai conectată și deschisă prin discuții și schimb de experiențe.

Agenda:

  • 19:00 – Introducere despre proiect
  • 19:15 – Jocuri de cunoaștere
  • 19:30 – Speed Friending
  • 19:45 – Pauză 
  • 19:50 – proiecție film
  • 20:35 – sesiune de reflecție și networking
  • 20:40 – Prezentarea activităților viitoare Act for Inclusion.
    Când? 
    06.02.2023 ora 19:00
    Locuri disponibile eveniment: 25

Unity & Leadership

Vă așteptăm cu drag să explorăm împreună noi experiențe și să învățăm cum putem să ne depășim limitele.

Săptămâna aceasta s-a discutat despre dezvoltarea calităților de lider prin experiențe practice, despre dezvoltare personală prin oportunitati de schimb internațional, voluntariat local și evenimente toate acestea viind valori si lucruri pe care AIESEC le promoveaza, acestea fiind si obiective comune ale parteneriatului nostru.

Agenda:

  • 19:00 – Jocuri de cunoaștere
  • 19:30 – Prezentare AIESEC Mission & Values
  • 20:00 – Pauză 
  • 20:15  – Oportunitati locale de dezvoltare și voluntariat
  • 20:35 – sesiune de reflecție și networking
  • 20:40 – Prezentarea activităților viitoare Act for Inclusion.

    Locuri disponibile eveniment: 20

Ziua Internaționala a Voluntariatului

5 Decembrie este Ziua Internațională a Voluntariatului și este sărbătorită pretutindeni. Pentru un viitor mai bun trebuie să acționăm împreună și trebuie să acționăm acum, în unitate și în solidaritate unul cu celălalt. Evenimentul dedicat acestei zi speciale a avut ca și invitați 5 tineri impicați în diverse acțiuni civice si de voluntariat atât locale cât și internaționale, Ne-am dorit ca prin acest eveniment să aducem oportunitățiile de volntariat internașionale și locale mai aproape de tineri, dând ocazia tinerilor să afle mai mute informații despre astfel de experiențe direct de la persoane care iau parte chiar in acest moment la astfel de experiențe.

Aproximativ 100 milioane de voluntari sunt înregistrați la nivel European, acest număr reprezentând cca 24% din populația totală a UE, dintre aceștia cca 20 de milioane trăiesc în țări Est-europene. Acest lucru dă de înțeles că numărul voluntarilor crește de la zi la zi, iar România este una dintre țările în care voluntariatul s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani.
Schimbarea începe prin noi, prin fiecare individ și este transmisă mai departe ca o undă, o reacție în lanț.
dacă citești asta, află că invitația este încă deschisă și poți face și tu o schimbare, alegând să te implici ca voluntar în cadrul proiectului nostru. Ai să simți împlinirea unică pe care ți-o oferă faptul de a fi solidar semenilor noștri!
Dacă ești interesat, hai în echipa noastră, ne poți contacta la adresa de e-mail erasmus@euroactive.org
”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!”
– Mahatma Gandhi

Imagini Eveniment:

Agenda:

  • 17:00 – Introducere despre proiect
  • 17:15 – Jocuri de cunoaștere
  • 17:45 – Pauză
  • 18:00 – Turul oportunităților de voluntariat

1. Despre schimburi de tineri (Youth Exchange), cursuri de training (Experiențele lui Razvan și Teo în astfel de proiecte);
2. Cum pot aplica pentru a studia un semestru în strainătate cu Erasmus+ (Experiența Gabrielei din Polonia);
3. Corpul European de Solidaritate, Oportunități de voluntariat internaționale și scriere de proiecte pentru comunitatea locală(Gabriela și Andrei);
4. Proiecte de participare locale și internaționale (Teo);
5. Voluntariat, activități și alte oprtunități locale(Matei, Bogdan și Asociația AIESEC Sibiu);

  • 19:00 – Prezentarea activităților viitoare Act for Inclusion.

  • Invitați speciali:
    Gabriela Marat – Voluntar ESC Franța (Online)
    Andrei Dunaev – Voluntar ESC la asociația Pozitiva Samobor – Croația (Online)
    Răzvan Suciu – Voluntar Euroactive 
    Miron Bogdan – Dansator MICROBIS Dance Company
    Matei Bogdan – Academia de Voluntari – Positive Life

     

    Locuri disponibile eveniment: 25

Storytelling 

Cu mare entuziasm va invitam și săptămâna aceasta să participati la workshop-ul nostru de dezvoltare personală, organizat cu metode de educație non-formală.

Scopul acestui eveniment este de a vă crește nivelul de motivare si determinare pentru învățare pe tot parcursul vieții, de a vă dezvolta abilitati, implica si participa activ in societate, dar si pentru o mai bună integrare în comunitate.

Acest workshop se concentreaza pe dezvoltarea de competente sociale prin utilizarea unor metode interactive precum storytelling si roleplay. Veti avea ocazia să vă iesiti cu siguranta din zona de confort, dar și să vă dezvoltati abilitati de vorbiți eficient și fără teamă în public.

Nu ratati ocazia de a lua parte la acest workshop motivant care va poate ajuta sa va atingeti obiectivele personale si profesionale. Va asteptam cu nerabdare în număr cât mai mare! 🙂

Agenda:

  • 17:00 – Introducere despre proiect
  • 17:15 – Jocuri de cunoaștere
  • 17:45 – Pauză
  • 18:00 – Amintirea preferata/ povestea vietii mele
  • 18:30 – role-play scenariu surpriză 
  • 19:00 – Prezentarea activităților viitoare Act for Inclusion.
    Locuri disponibile eveniment: 30

     

Time to get involved

În cadrul acestui workshop ne-am propus să promovăm cetățenia activă și importanța voluntariatului. În calitate de invitați, am avut alături de noi ONG-uri și Asociații de studenți din Sibiu, care și-au prezentat și lansat propunerile de voluntariat către tinerii prezenti la eveniment.

Evenimentul a fost structurat astfel: am început cu o introducere despre proiect, urmată de jocuri de cunoaștere care au ajutat participanții să se simtă confortabil și să se cunoască mai bine. După o pauză de 15 de minute, am trecut la prezentarea oportunităților de voluntariat locale, care au inclus dezvoltarea personală și leadership cu Asociația de Studenți AIESEC Sibiu, implicarea în evenimente locale cu Academia de Voluntari, cum să accesăm voluntariate internaționale, cursuri de dans contemporan gratuite pentru studenți cu Casa de Cultura a Studenților ULBS și Asociația Microbis Dance Company, și internshipuri platite cu Asociația de Studenți AIESEC Sibiu. 

Imagini de la eveniment:

Agenda:

  • 17:00 – Introducere despre proiect
  • 17:15 – Jocuri de cunoaștere
  • 17:45 – Pauză
  • 18:00 – Turul oportunităților de Voluntariat locae
  • 19:00 – Prezentarea activităților viitoare Act for Inclusion.
    Locuri disponibile eveniment: 30


Care-i treaba cu Erasmus+?

Să iei parte la proiecte internaționale de tineret și să vizitezi țări din Europa s-ar putea să fie mai ușor decât ți-ai imaginat și cu siguranță mai ieftin, majoritatea costurilor fiind suportate de program (cazare, masă, transport). Dacă tot ce știi este că Erasmus+ este un program prin care studenții merg să învețe la universități din alte țări, clar trebuie să iei parte la acest atelier! Programul Erasmus+ este mult mai mult decât atât și cuprinde o arie foarte largă de proiecte în care poți participa fie că ești sau nu student. Schimburi de tineri, activități de participare, și multe altele. Despre asta s-a vorbit în cadrul atelierului!

Imagini de la eveniment:

Agenda:

  • 17:00 – Introducere despre proiect
  • 17:15 – Jocuri de cunoaștere
  • 17:45 – Pauză
  • 18:00 – Turul oportunităților

1. Schimburi de tineri, cursuri de training;

2. Cum pot aplica pentru a studia un semestru în strainătate cu Erasmus+;

3. Corpul European de Solidaritate, Oportunități de voluntariat internaționale și scriere de proiecte pentru comunitatea locală;

4. Proiecte de participare locale și internaționale;

5. Voluntariat, activități și alte oprtunități locale;

  • 19:00 – Prezentarea activităților viitoare Act for Inclusion.
    Locuri disponibile eveniment: 60

Prezentare Curs de scriere Proiecte pentru Comunitate

Mai jos puteti vedea cum a decurs prezentarea noastră cu ocazia lansarii oficiale a proiectului ”Act for Inclusion”! Mulțumim cadrelor didactice pentru invitația lansată de a ține o sesiune despre Granturi Erasmus+ si Corpul European de Solidaritate în cadrul Cursului de Scriere de Proiecte realizat de ULBS pentru angajații Primăria Sibiu.

Imagini de la eveniment:

Agenda:

  • Introducere despre proiect
  • Granturi Erasmus+, Proiecte Acțiunea Cheie 1 și 2 
  • ESC – Local și International
  • Turul oportunităților de formare / despre ANPCDEFP!

Lansarea oficiala a Priectului Act for Inslusion

Săptămâna aceasta a fost despre tineri și oportunități la nivel european, am început în forță printr-o serie de prezentări prin care am ajuns la o mulțime de tineri și mai ales la studenții Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, tineri cu care am vorbit despre Programul Erasmus+, Corpul European de Solidaritate și activitățile ce urmează să aibă loc la Centrul SmartHub al ULBS în cadrul Proiectului nostru de solidaritate.
Le mulțumim cu această ocazie tinerilor care au acceptat invitația noastră și și-au împărtășit experiența de participanți în schimburi de tineri și cursuri de training.
Rămâneți pe aproape, ce-i mai bun abia acum începe!

Imagini de la eveniment:

Agenda Prezentari:

  • Introducere despre Programul Erasmus+
  • Prezentare Program Corpul European de Solidaritate, Oportunități de voluntariat internaționale și scriere de proiecte pentru comunitatea locală;
  • Prezentare obiective şi activitati proiect Act for Inclusion
  • Q&A proıect
  • Poveştı şı experıente personale dın proıecte Erasmus+

    Disclaimer!
    Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale ANPCDEFP. Nici Uniunea Europeană și nici ANPCDEFP nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea

    Let's Connect

    contact@euroactive.org
    Curtea de Argeș, Romania

    Volunteer

    There are lots of ways to lend a Helping Hand.

    Let's be #euroactive together!

    Donate

    Invest in Youth, Invest in Education!

    Support us!

    Newsletter

    Receive emails with news about different opportunities, educational resources, and updates on our projects.