Escape for Human Rights
Tu știi care sunt drepturile tale?
Despre proiect
Escape for Human Rights este o inițiativă a unui grup de tineri cu vârste curpinse între 18 și 29 de ani, ce și-a propus promovarea drepturilor omului în rândul tinerilor.
Ca tineri proaspăt ieșiți din sistemul de învățământ știm cât de importantă este în educație o abordare diferită sistemului clasic de învățare formală. Suntem de părere că tinerii trebuie să fie activ implicați în procesul de învățare, iar educația trebuie să se realizeze într-o manieră interesantă, distractivă, dar mai ales incluzivă.
Ne-am propus, așadar, să folosim în activitatea noastră jocul, pentru a-i putea implica pe tineri în mod voluntar în procesul educațional. Am decis să folosim metoda „escape rooms”. Ideea principală a unui escape room este că o echipă de jucători trebuie să rezolve mai multe puzzle-uri și să găsească o cale de a ieși din cameră. În timp ce fac aceasta, jucătorii urmăresc o poveste. În camerele noastre, această poveste promovează drepturile omului prin ilustrarea unor exemple de încălcare a acestora. După ce grupul de tineri „evadează” are loc o sesiune de reflecție în care tinerii vor putea analiza mai bine povestea din spatele camerei și o vor putea conecta la realitățile zilnice.
În cadrul proiectului au fost realizate trei camere virtuale, una în limba română și două în limba engleză și sunt realizate pentru diferite intervale de vârstă – 10-13 ani; 14-16 ani și 16+.
Virtual Escape Rooms
Școli
Copii
Voluntari
Învățăm împreună
Resurse utile despre Drepturile Omului
realizate în cadrul proiectului
Broșură „Escape for Human Rights”
Broșura cuprinde o scurtă introducere despre drepturile omului, ce sunt aceastea, de ce este bine să ne cunoaștem drepturile ș.a.?
Poster „Declarația Universală a Drepturilor Omului”
Posterul cuprinde cele 30 de drepturi cuprinse în Declarația Universală a Drepturilor Omului, prezentate pe înțelesul tuturor.
Manual de realizare Escape Rooms
Manualul cuprinde informații pe înțelesul tuturor pentru crearea unor escape rooms în mediul digital. Tot ce îți mai trebuie este un pic de creativitate.
Învățăm împreună
Ești gata pentru aventură?
Hogwarts Digital Escape Room
Să învățăm despre magia incluziunii și puterea supranaturală a binelui!
Vârstă recomandată: 10-13 ani
Limba: Română
A Game Adventure
În căutarea drepturilor pierdute (temporar!) – ține de tine să le recuperezi!
Vârstă recomandată: 14-16 ani
Limba: Engleză
Sanity test (Escape Laboratory)
Oare poți să îți păstezi drepturile într-o lume nebună?
Vârstă recomandată: 16+
Limba: Engleză
Învățăm împreună
Alte resurse utile despre Drepturile Omului
Declarația Universală a Drepturilor Omului
Convenția Europeană a Drepturilor Omului
Human Rights Education Amnesty International
Equitas – Tools for Human Rights Education
HREA – The global human rights education and training center
Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului
Drepturile Copilului pe înțelesul tuturor
Compass: Manual for Human Rights Education
Compasito: Manual for Human Rights Education for Children
The Human Projects – Human Rights Education
Varianta scurtă a Declarației Universale a Drepturilor Omului
Librăria „Drepturile Omului” Universitatea din Minnesota
Human Rights Resource Center – Universitatea din Minnesota
UN – Human Rights Training and Education Materials
Human Rights Watch for Students and Educators
Proiectul „Escape for Human Rights” este finanțat cu sprijinul Comisiei Europene prin intermediul Corpului European de Solidaritate. Această pagină și materialele publicate reflectă exclusiv opiniile autorului și Comisia Europeană nu poate fi considerată responsabilă pentru modul în care a fost utilizată informația.
Let's Connect
contact@euroactive.org
Curtea de Argeș, Romania
Volunteer
There are lots of ways to lend a Helping Hand.
Let's be #euroactive together!
Donate
Invest in Youth, Invest in Education!
Support us!
Newsletter
Receive emails with news about different opportunities, educational resources, and updates on our projects.