Născut pe 7 octombrie 1947, Eugeniu Ivănescu și-a petrecut copilăria în orașul de pe malul Argeșului, într-o vreme în care fiecare colț păstra o bucățică din trecutul său istoric. “Curtea de Argeș era un oraș al tihnei, un loc în care clădirile vechi încă păstrau farmecul vremurilor trecute. Copilăria mea s-a desfășurat într-un timp în care casele aveau încă suflet, iar oamenii își respectau trecutul.“

Încă de mic, a fost fascinat de arhitectură și construcții. Îi plăcea să urmărească meșterii care lucrau la case, să studieze structurile clădirilor și să își imagineze orașul în diferite forme. “Îmi plăcea să desenez case, să mă gândesc cum ar trebui să arate un oraș bine organizat. Nu știam atunci că această pasiune va deveni profesia mea. Tot ce vedeam în jur îmi alimenta curiozitatea, fiecare detaliu arhitectural devenea o sursă de inspirație.“

A urmat școala elementară și liceul în Curtea de Argeș, iar apoi și-a continuat studiile la Institutul de Arhitectură. “Am știut dintotdeauna că vreau să lucrez cu orașele, să le păstrez frumusețea și să le ofer un viitor. Arhitectura nu înseamnă doar proiecte, înseamnă să înțelegi ce vrei să lași în urmă. Profesorii mei m-au învățat că fiecare clădire spune o poveste și că un arhitect nu este doar un constructor, ci și un narator al spațiului urban.“

A debutat profesional la Consiliul Județean Olt, unde a lucrat la primele sale proiecte de infrastructură. În 1977, s-a alăturat Institutului de Proiectare Argeș, unde a contribuit la planificarea și dezvoltarea unor spații urbane esențiale. “Au fost vremuri în care, chiar dacă exista o anumită rigiditate administrativă, tot mai puteai să propui lucruri frumoase. Nu întotdeauna erau acceptate, dar măcar încercai. Simțeam că am o responsabilitate față de oraș, că trebuie să gândesc soluții care să îi păstreze esența.“

Printre proiectele sale importante se numără planul pentru Centrul Civic al orașului Curtea de Argeș, o inițiativă menită să îmbine modernizarea cu respectul pentru istorie. “Era o viziune care ar fi putut aduce orașului un aspect coerent și elegant, dar din păcate, nu s-a realizat. Administrația de atunci a avut alte priorități. Îmi amintesc cum am desenat și redesenat acele planuri, cum încercam să îmbin vechiul cu noul, să păstrez autenticitatea locului.“

De-a lungul carierei sale, a participat la proiectarea și refacerea unor clădiri emblematice, contribuind la dezvoltarea orașului. “Am fost implicat în mai multe lucrări de urbanism, proiecte de restaurare, inspecții tehnice. Dar una dintre cele mai mari tristeți ale mele este să văd cum clădirile istorice sunt lăsate în paragină. Este dureros să știi că ceva ce ai putea salva este abandonat. Unele dintre aceste clădiri sunt mai mult decât simple structuri – ele sunt o parte din sufletul orașului.“

După pensionare, s-a dedicat unei alte pasiuni de-o viață: pictura. “Pictura a fost mereu acolo, de când eram copil. Tatăl meu a fost pictor bisericesc, iar eu am crescut printre pigmenți și icoane. Am simțit mereu că prin pictură pot să spun ceva despre ceea ce iubesc. Este un mod de a păstra ceea ce timpul încearcă să șteargă.“

Astfel, a continuat să creeze și să se implice în viața artistică a orașului. În 2017, a donat muzeului lucrări valoroase, atât ale sale, cât și ale tatălui său, contribuind la îmbogățirea patrimoniului local. “A fost un gest firesc pentru mine. Arta trebuie să rămână în comunitate, să fie văzută, să fie parte din viața oamenilor. Să nu uităm că muzeele sunt niște cărți deschise către trecut, iar fiecare tablou sau sculptură spune o poveste.“

Două săli din cadrul muzeului sunt dedicate picturii bisericești și artei laice, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi o parte importantă din istoria artistică a orașului. Aceste colecții au fost donate de familia Ivănescu, contribuind astfel la păstrarea și promovarea patrimoniului cultural local. “Mi-ar plăcea ca mai mulți oameni să vină la muzeu, să vadă, să se bucure de ce avem. Avem lucruri frumoase aici, dar uneori simt că nu sunt apreciate cum trebuie. Trecem pe lângă istorie în fiecare zi și nu o observăm.“

Privind spre viitor, domnul Ivănescu speră ca tinerii să conștientizeze importanța patrimoniului și să se implice în conservarea lui. “Avem o istorie bogată, dar fără oameni care să o păstreze, aceasta riscă să dispară. Tinerii trebuie să înțeleagă că identitatea unui oraș nu stă doar în clădiri, ci și în poveștile pe care le transmite generațiilor următoare. Este nevoie de oameni care să fie mândri de locul din care vin. Dacă nu ne cunoaștem trecutul, riscăm să ne pierdem identitatea.“

El încurajează tinerii să își descopere rădăcinile și să se implice activ în viața culturală a orașului. “Nu e suficient să treci pe lângă o clădire veche și să spui că e frumoasă. Trebuie să te întrebi cum poți contribui la păstrarea ei, cum poți face ca următoarele generații să o vadă la fel de frumoasă ca tine.“

Cu o carieră construită în jurul orașului Curtea de Argeș, Eugeniu Ivănescu rămâne un exemplu de dedicare și pasiune pentru arhitectură, cultură și patrimoniu. Curtea de Argeș este mai bogată datorită oamenilor ca el, iar contribuțiile sale vor rămâne vii prin ceea ce a construit, a pictat și a oferit comunității. “Dacă rămâne ceva după mine, vreau să fie sentimentul că am încercat să fac orașul mai frumos. Dacă măcar un tânăr se va uita la o casă veche și va înțelege că merită păstrată, atunci știu că nu am muncit degeaba.“