Încă din acei ani, poveștile au avut un rol important în viața sa. Fie că veneau de la bunici, părinți sau din folclorul local, ele i-au stimulat curiozitatea și gândirea critică. „Aș aminti multele povești locale despre locuri vrăjite, draci, comori, […] ce e bine și ce nu e bine să faci în cutare situație,” spune el, adăugând că multe dintre aceste sfaturi aparent misterioase aveau, de fapt, un substrat educativ bine definit. „Mi le explica uneori bunicul, un înțelept sceptic în felul lui, având o noimă educativă precisă, practică, o explicație „codificată”.”

În familie, lectura a fost o prezență constantă, ceea ce i-a deschis de timpuriu apetitul pentru cunoaștere. „M-am născut cu lampă de gaz în casă, dar taică-meu citea seara la lumina ei, am avut cărți în jur din copilărie. Aventuri, călătorii, Dox-uri, istorie… Cred că am învățat să citesc de la 5-6 ani.” Această expunere la cărți și la povești istorice l-a făcut să fie atras nu doar de literatura clasică, ci și de legendele și miturile locurilor din jur.

Una dintre cele mai vechi legende pe care le-a auzit vorbea despre biserica din Săliște și despre o comoară ascunsă acolo. „Legenda spunea că acolo era ascunsă o parte din avuția țării și pe care au ars-o tătarii, căutând „comoara”.” Mult mai târziu, peste cinci decenii, povestea avea să revină în realitate, când săpăturile arheologice desfășurate de Muzeul din Pitești au confirmat existența fundației vechii biserici. „Nu și „comoara” (sfeșnice, odăjdii, icoane, ce se mai poate imagina într-o biserică de sat ascuns între păduri), pentru că legenda spune, la final, că nu se va găsi până nu se va ridica biserica la loc…”

Deși a petrecut mai bine de patru decenii în București și a călătorit prin numeroase colțuri ale lumii, Gheorghe Păun s-a întors în Curtea de Argeș, orașul pe care l-a considerat mereu un reper esențial în viața sa. „Am acum… buletin de curteargeșean!” spune el cu mândrie, semn că rădăcinile sale l-au readus întotdeauna acasă.

Pentru Gheorghe Păun, copilăria nu a fost doar o etapă a vieții, ci un fundament care i-a modelat percepția asupra lumii, o perioadă în care mitul și realitatea se împleteau, dând naștere unei curiozități care avea să-l însoțească toată viața.

Gheorghe Păun nu se consideră un actor principal în conservarea patrimoniului istoric al Curții de Argeș, dar implicarea sa discretă a avut un impact semnificativ. „Întrebare prea generoasă,” răspunde el când este întrebat despre rolul său în activitățile muzeului, subliniind că nu poate spune că este implicat direct în conservare, chiar dacă a avut „unele atingeri”.

Un exemplu clar este donația unor monede vechi descoperite în Cicănești de localnici care căutau aur. „Căutătorii de aur de pe valea care curge prin Cicănești, cernând nisipul, au găsit și trei monede vechi, două de argint și una de aur, inclusiv o imitație celtică după o tetradrahmă grecească – confirmând faptul că pe acolo trecea un drum către Transilvania.” Le-a direcționat către muzeu, iar acum aceste artefacte sunt parte din colecția acestuia. 

Din decembrie 2010, editează Revista Curtea de la Argeș, o publicație lunară care aduce în prim-plan teme de istorie, literatură, filosofie și știință. Sub îndrumarea lui Gheorghe Păun, revista a devenit un punct de referință în peisajul cultural argeșean, oferind un spațiu de dialog intelectual, un mijloc de promovare a valorilor argeșene și un instrument de educație și conservare a patrimoniului cultural. Publicația este disponibilă atât în format tipărit, cât și online, având o arhivă completă accesibilă la www.curteadelaarges.ro.

O altă inițiativă majoră, de această dată în 2018, a fost ridicarea Monumentului lui Eminescu în fața Centrului de Cultură. „Un bust de bronz, pe un soclu de granit negru, portretul fiind opera aceluiași sculptor care ni l-a dăruit și pe Urmuz, Radu Adrian.” Gheorghe Păun nu își asumă merite pentru aceste proiecte, rămânând modest: „Monumentele sunt trainice – dar asta nu înseamnă că se va mai ști cine s-a ocupat de ridicarea lor… Nu sunt aproape deloc preocupat de asta. Nu m-am semnat niciodată pe un monument, pentru că ceea ce contează este existența acestora, nu numele celor care au contribuit la realizarea lor.”

În ciuda modestiei sale, impactul lui Gheorghe Păun asupra patrimoniului local este incontestabil. Contribuțiile sale, fie că au fost donații de artefacte, organizarea de evenimente culturale sau susținerea unor proiecte de restaurare, demonstrează o preocupare profundă pentru identitatea istorică a orașului Curtea de Argeș.

Pentru Gheorghe Păun, patrimoniul cultural nu este doar o colecție de obiecte vechi, ci o mărturie vie a identității unui popor. Muzeul Municipal Curtea de Argeș este, în opinia sa, un loc special datorită „locului, ambianței Curții domnești a Basarabilor, obiectelor legate de aceștia. Plus Casa Norocea. Plus Legenda Meșterului Manole, despre care sunt ipoteze că ar putea fi legată de ridicarea Bisericii Domnești, și aceasta, la vremea ei, „naltă cum n-a fost alta”.”

În copilărie, muzeul i se părea imens, însă, privind retrospectiv, observă că acesta s-a îmbogățit considerabil în ultimele decenii. „Mi s-a părut dintotdeauna bogat în exponate, părea mult mai mare când eram eu mic… s-a îmbogățit însă mult în ultimii ani, cu colecții noi, la parter și la etaj deopotrivă, inclusiv pe dimensiunea artistică – donațiile Ivănescu și Radu Adrian, de exemplu.”

Pentru el, importanța unui muzeu nu stă doar în conservarea trecutului, ci și în felul în care acesta contribuie la educația noilor generații. Conservarea patrimoniului trebuie să fie o prioritate, mai ales în contextul unei lumi tot mai digitalizate. „Conservarea însăși, „in vivo” aș zice, în contrast cu „existența virtuală” care-i paște pe cei care vin după noi. Demonstrația că avem un trecut, rădăcini, identitate.”

Gheorghe Păun subliniază faptul că moștenirea culturală trebuie păstrată sub toate formele posibile: „Toate ar trebui păstrate, conservate – în cărți, pe suporturi audio-video, în muzee când se poate. Iar pe măsura posibilităților, cultivate în continuare.” Odată cu pierderea satului tradițional, se pierd și „comori de spiritualitate”, de la obiceiuri și meșteșuguri până la povești, colinde și doine. „Suntem unul dintre cele mai bogate popoare din acest punct de vedere, avem ce păstra, avem datoria de a păstra, de a trece generațiilor viitoare toate aceste minunății.”

Când vine vorba de un mesaj pentru tineri, Gheorghe Păun este tranșant: „Fără memorie nu existăm, fără patrimoniu nu avem memorie. Redevenim maimuțe…”

Curtea de Argeș, pentru el, rămâne un loc unic. Întrebat cum ar descrie moștenirea culturală a orașului, răspunde fără ezitare: „Locul cel mai românesc din România! (Mă rog: unul dintre cele mai, ca să nu intru în conflict cu patriotismul local al altora…)” Și întărește această idee printr-un citat celebru: „România de la Argeș”, zicea Nicolae Iorga.

Astfel, pentru Gheorghe Păun, patrimoniul nu este doar despre trecut, ci despre continuitate, despre responsabilitatea fiecărei generații de a proteja și transmite mai departe ceea ce a primit.

În Curtea de Argeș, între zidurile încărcate de istorie și ecoul pașilor celor care au trecut înaintea noastră, există oameni care își lasă amprenta asupra timpului. Unul dintre ei este Gheorghe Păun. Pentru noi, tinerii argeșeni, el nu este doar un nume, ci o poveste vie, un om care a cutreierat lumea fără să-și piardă rădăcinile, un spirit care a păstrat legătura cu orașul său natal chiar și atunci când drumurile l-au purtat departe.

Gheorghe Păun este dovada că excelența nu înseamnă doar titluri și recunoaștere, ci și dragostea pentru locurile care te-au format. Prin inițiativele sale, prin evenimentele pe care le-a organizat și monumentele pe care le-a ridicat, a transformat memoria acestui oraș într-o moștenire vie. Ne-a arătat că istoria nu este doar un șir de date, ci un fir nevăzut care ne leagă de trecut și ne ghidează spre viitor.

Ne place să credem că fiecare piatră a Curții Domnești, fiecare colț al muzeului și fiecare monument ridicat poartă în ele ceva din această energie. Noi, cei care descoperim și învățăm despre trecutul orașului nostru, îi datorăm recunoștință pentru că ne-a făcut să înțelegem mai bine cine suntem și de ce contează să ne cunoaștem rădăcinile.

Curtea de Argeș este mai bogată datorită lui, iar noi suntem mai mândri că suntem parte din această poveste și că am avut onoarea de a-l cunoaște și de a-i asculta poveștile, lecțiile și viziunea despre identitate, cultură și trecut. Gheorghe Păun este și va rămâne un simbol al orasului nostru, un om care a demonstrat că poți schimba lumea fără să uiți niciodată de unde ai plecat.